O învățătoare din Târgu Jiu a fost amendată de polițiști după ce și-a parcat mașina pe terenul sintetic din curtea liceului unde predă. S-a întâmplat în urmă cu două zile, dar agenții constatatori s-au sesizat abia după ce imaginile au fost publicate pe internet. Polițiștii au amendat dascălul cu 200 de lei.
„În urma fotografiilor apărute în mediul online și care arată un autoturism parcat pe terenul sintetic de sport al Liceului Teologic «Sfântul Nicodim» din Târgu Jiu, polițiștii din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu au identificat autorul. Fapta s-a petrecut luni, 11 februarie, iar persoana vinovată a fost sancționată cu suma de 200 de lei”, au transmis reprezentanții primăriei din Târgu Jiu. (VEZI ȘI: RĂFUIALĂ CU BÂTE ÎNTR-O PARCARE DIN CRAIOVA. PATRU INDIVIZI MASCAȚI AU TĂBĂRÂT PE UN TÂNĂR ȘI I-AU FĂCUT ZOB MAȘINA)
Ei au apreciat că terenurile de acest gen trebuie păstrate în condiții optime, mai ales că municipalitatea a investit mult în ele.
„Primăria Municipiului Târgu Jiu face un apel către conducătorii unităților de învățământ din oraș să se asigure că aceste terenuri sunt păstrate în condiții optime, având în vedere sumele mari de bani pe care municipalitatea le-a investit pentru crearea lor.
Scopul acestor investiții este ca tinerii din municipiu să beneficieze de toate condițiile de care au nevoie în procesul educațional și trebuie luate măsuri pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete”, au adăugat reprezentanții primăriei.